Primăvara și-a intrat pe deplin în drepturi, iar distracția a poposit la SNEBERGER LUNA PARK, amplasat pe Calea Timișoarei din Giroc, între parc și Trio Events. Atmosfera de sărbătoare și voia bună au cuprins întreaga zonă, devenind atracția principală pentru giroceni, chișozeni și nu numai.
Parcul de distracții, deschis zilnic între orele 12:00 și 22:00, oferă o gamă variată de atracții pentru toate vârstele – de la cei mici până la bunici. Muzica veselă, luminile colorate și mirosul de vată de zahăr și popcorn îi invită pe vizitatori să redescopere bucuria copilăriei într-un cadru plin de energie.
Printre cele mai populare atracții se numără: mașinuțele electrice, bancheta rotativă (Rocker), twister-ul cu umbreluțe și toboganul gonflabil unde accesul este 20 de lei/bilet, respectiv caruselul cu cai, caruselul cu camioane (Convoy Race) și caruselul cu animale, adorate de cei mai mici vizitatori la 15 lei biletul
Până pe 27 aprilie, SNEBERGER LUNA PARK promite distracție în aer liber, momente de neuitat în familie și un prilej perfect de evadare din rutina zilnică. O vizită aici se transformă într-o adevărată aventură pentru toți cei care trec pragul parcului.
